sâmbătă, 19 noiembrie 2011

VeloHora – de la mic la mare

Deja al doilea an, cicliștii din Republica Moldova se bucura de o zi in care au prioritate pe strazile Chișinăului. La 18 septembrie, Festivalul pentru bicicliști “VeloHora 2011” a pus la dispoziția amatorilor diverse competiții.

Copii, școlari, studenți dar și maturi au profitat din plin de aceasta zi. Cu dispoziție buna de dimineață, aceștea au fost întîmpinați de un show al interpreților autohtoni. Pe linga voia buna, administratia a avut grija si de lucruri mai serioase : asistenta tehnica si medicala. Potrivit directorului tehnic al Federaţie Naţionale de Ciclism, Vitalii Abramov, în anul curent manifestaţia a cuprins un număr mai mare de participanţi, de vârste şi genuri diferite, iar acest lucru a necesitat o asistenţă tehnică adecvată. "Nemijlocit in Piaţă funcţionează un punct de asistenţă tehnică. Participanţii pot fi ajutaţi să înlăture dificultăţile apărute. Pe ruta „VeloHorei” circulă şi un automobil de însoţire, care de asemenea va acorda asistenţa tehnică necesară participanţilor la cursa de ciclism" a mai adaugat Abramov.

După ce s-au decis să participe fie la cursă, fie la competiții, participanții au pornit fiecare pe drumul său. Pentru bicicliștii de cursă le-a fost pregătit un traseu ce făcea legatură cu toate sectoarele capitalei și care măsura 20 de km. Cei rămași în Piața Marii Adunări Naționale și-au demonstrate maiestria în competițiile Trial, Park și air-bag gigantic-BigBag. Printre ei se numarau si student ai Universitatii de Stat din Moldova.

Ion Neagu, student al Facultății Științe Economice a, participă deja al doilea an la competiție. Deși nu se numără printre cîștigători, acesta se arată mulțumit de rezultatul obținut anul acesta, care, spune el este mai bun față de anul precedent. Cel mai bine i-a ieșit rotirea în aier a bicicletei la 180 de grade. “ Eu nu particip ca să ies neapărat învingător, fac acest lucru din placere, și sunt mulțumit dacă rezultatul este cel pe care mi l-am propus. Anul acesta m-am prezentat pe măsură, iar trucul Trial l-am făcut perfect” a mai adăugat Ion.

Cei mici, puși deja pe roate, au avut parte de un program adițional ce a inclus concursuri cu biciclete și trotinete. Nici cei veniți în calitate de spectator nu au fost trecuți cu vederea. Ei au avut posibilitatea să participe la concursul de desene pe tema “Eu și prietena mea bicicleta”.

La sfîrșitul festivalului, DJ și interpreți renumiți au încins atmosfera, iar cîștigătorii au sărbătorit victoria.

3 comentarii: